Scapă cine poate (2)
13 februarie 2017
Începutul
15 februarie 2017

De mici ne punem măști, de mici jucăm roluri, de mici începem să fugim. Fuga noastră de „noi respinșii” către „noi acceptații” începe devreme în formarea noastră. Nu trebuie să plângem, să ne murdărim, să stăm prea mult la joacă, să lăsăm mâncare în farfurie, nu avem voie să vorbim neîntrebați, vorba tatei – vorbește un om, nu rage un măgar. Dar, odată acceptat pentru ce nu ești începe lupta cu tine, cu ceilalți, începe dansul. Ce te faci dacă tu de fapt îți doreai la aniversări jucării în loc de cărți sau haine, dacă îți doreai și chiar strângeai bani să ai și tu bicicletă și mă-ta ți-i lua ca nu cumva să mori într-un accident sau când  în fiecare an în școala primară tac-tu dădea bani să mergi în tabere și cu toate astea ai reușit până la 12-13 ani să vezi maximum încă 2 cartiere în afară de al tău. Cum te formezi tu când grădinița nu este pentru tine, tu fiind mult prea inteligent, și stai atârnat pe balcon să vezi cum pleacă și se întorc șoimii patriei în fiecare zi și discută despre bulinuțe, iar tu nu înțelegi mai nimic cu toată inteligența ta? În schimb afli că e ok să fumezi, chiar de la o vârstă fragedă, în ciuda certitudinilor nocivității tutunului, pentru că mă-ta ar rămâne fără copii mult mai târziu decât în cazul unui posibil accident, fie el cu autocarul, trenul ori avionul. Apoi vine tac-tu care cere cu totul altceva de la tine, să-i respecți toate regulile, să ai exclusiv note mari, să urmezi cel mai bun colegiu și să te faci inginer asemenea lui. O iei și în direcția asta, dar nu foarte consecvent, pentru că maică-ta te „liniștește” că e în regulă doar să te prefaci cât e taică-tu acasă și, la nevoie, e chiar indicat să minți și să te ascunzi de el.

Realizezi că nu ai modele, nu ai repere, iar cele pe care le ai se bat cap în cap. Te macină și vrei să știi cine ești chiar dacă nimeni nu te-a întrebat până atunci. Tu simți că ești prins în tine și cauți să ieși. Găsești un suflet prins asemeni ție și-ți devine cel mai bun prieten. El te înțelege, el te acceptă, el te ascultă, lui îi poți spune toate secretele tale, cu el te poți descoperi pe tine. Apar fetele în viața ta, trec anii și-ți răpesc cei mai buni prieteni, iar tu descoperi că fetei care te iubește nu i te poți dezvălui, nu îi poți împărtăși cine ești tu și începi de fiecare dată altă piesă de teatru. Când se lasă cortina îți cauți din nou prietenii să-ți reamintești cine ești, dar totul s-a schimbat în afara sălii de teatru. Faci alegeri proaste, greșești drumul, te lupți de unul singur și, când nu îți iese, mergi la casting pentru un nou rol în ceea ce speri a fi un happy-end.

Într-o zi de joi, când Luna nu este în casa lui Jupiter, la ceas de seară, un cavaler de verde îți scoate ruleta în cale. O iei de mână și speri că te va ajuta. Și chiar o face pentru o scurtă perioadă. Atâta doar că nu-ți prea vine să o mai lași singură și tristă în cazinou seară de seară. Acasă te așteaptă iubita, ajungi la ea, o iei în brațe, dar parcă tot nu se compară cu strânsoarea ruletei. Ți-e dor, ți-e din ce în ce mai dor de ea. Ea care nu te judecă, ea care te primește la orice oră beat sau treaz, ea care se învârte numai pentru tine, ea care e acolo când treci prin cele mai grele clipe. Nu semnezi un contract cu ea, dar știi că indiferent ce va merge rău în viață ea va fi acolo pentru tine. Nu mai ești singur.

Cum trece îndrăgosteala, ruleta se transformă și începe să fie geloasă. Încet-încet îți ia totul, îți ia iubitele, prietenii, îți ia casa, îți oprește fiecare salariu, vrea tot mai mult. Îți ia demnitatea, încrederea și, în cele din urmă, zâmbetul.

Dar continui să lupți să fii tu, de data asta mai singur ca niciodată, nu mai ai încredere să vorbești cu nimeni despre „căsnicia” ta și îți este rușine de tine. Te închizi tot mai tare și nu mai lași pe nimeni să ajungă la tine pentru că ești deja convins că nu e nimic de capul tău, că nu meriți, că ești stricat.

Te străduiești să te lași în urmă, când, în noua ta viață apare ea, Femeia. Știi că e Ea, știi că după ea nu mai e nimic, știi că riști din nou, dar îți place să riști. De data asta, îți spui că merită să fii tu, să lași teatrul, să lași înfloriturile deoparte și să te descoperi cuiva care te poate duce. Ghici ce? Nimeni nu te poate duce, nimeni nu te poate accepta așa stricat. O vezi că se străduiește, o vezi cum suferă, o vezi cum încearcă, cum luptă și înțelegi, în cele din urmă. Dar tu nu vrei să o pierzi, te regăsești în ea, în lupta ei, o simți aproape ca pe tine, are monștrii ei cu care se luptă să se descopere, să se accepte, să se iubească. Știi că nu poate duce în același timp două lupte, ori se lasă pe ea ori pe mine. Pun, acasă, nevoile ei emoționale pe primul plan, în timp ce caut să îmi iau și eu cele trebuincioase pentru suflet din afara casei. Îmi regăsesc un frate pierdut într-altă dependență și începem o relație. Nu îmi vine să cred că în sfârșit cineva mă poate înțelege, asculta și accepta fix așa cum sunt. Mai mult cântăresc propriile-i traume și lupta cu alcoolul, cred, și mai puțin legătura de sânge în relația noastră. Ne întindem adesea mâna unul altuia, suferim împreună, râdem împreună. Mai târziu, în lupta mea cu dependența de jocuri de noroc, găsesc o femeie psiholog căreia să mă pot destăinui așa cum sunt, să îi spun tot ce îmi trece prin cap, fără să-mi pese de consecințe, fiind într-un mediu securizat.

În lupta ei cu ea și cu supraviețuirea alături de un dependent, cu pași mărunți, Femeia reușește să îmi deturneze atât fratele, cât și psihologul de la a-mi fi mie de ajutor la a-i fi ei. Cu scopul declarat de a-mi face mie bine și cu personalitatea-i carismatică reușește să-mi împingă fratele în a-și încălca cuvântul și asigurările date și psihologul de a încălca atât codul deontologic cât și contractul de confidențialitate. Nu iau decizii pripite și, pentru a-mi confirma teoriile, încep testele pe care le pică toată lumea cu brio și îmi confirmă din nou că nimeni nu te poate, nimeni nu te vrea. Tu de ce te-ai vrea? Tuturor ne plac măștile, tuturor ne place joaca la suprafață, viața la suprafață. Iar când și dacă întrezărim profunzimile, adâncurile, patologicul din fiecare o luăm la goană spre alte suprafețe luminoase.

Bila se învârte peste tot și toate. E liniște din nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *