Începutul
15 februarie 2017
Cât de departe. R1
27 februarie 2017

–             Daniel șî mai cum?

–             Andrei, Daniel Andrei! Îi răspund fără să clipesc. Nu mințisem întrutotul, o lăsasem doar să creadă că al doilea prenume îmi era nume de familie.

–             Da și cauți tu toma’ dîn Constanța așilea, în sărășie? Mă întrebă în timp ce lovea nervoasă un aparat de joc.

–             Sunt dependent de jocuri de noroc, am plecat acum două zile din București cu intenția să mă internez aici, într-un centru de recuperare și am aflat surprins că încă o săptămână de acum înainte nu este nimeni acolo, abia pe 9 ianuarie se reîncepe activitatea. Și, bineînțeles, că am și pierdut toți banii cu care venisem să îmi fac un rost aici. Bagajele le am în gară și stau aici, în cazinou, de două zile pentru că nu am unde mă duce. Nu am mai dormit ori mâncat nimic de când am ajuns.

Îi spusesem varianta scurtă, pe cea detaliată o mai spusesem de două ori în ultimele 24 de ore și niciodată la fel, diferind de la un interlocutor la altul. Din momentul în care am realizat că nu mai am nimic de amanetat, vândut, am recurs la celelalte resurse pe care orice dependent le are în tolbă – minciuna, specula, manipularea. Trebuia, deci, să mă apropii mai întâi de oameni, pentru a-mi rezolva urgențele. Nu aveam nicio idee în ce fel aș fi putut să îmi găsesc, chiar și așa, un acoperiș, dar nefăcând nimic îmi era clar că nu voi păți somn și mâncare prea curând. Ieri, de fapt era deja azi că se crăpa de ziuă, m-am băgat în seamă cu alt Daniel a cărui poveste a trebuit să o ascult forțat, pierduse el ceva case, afaceri, dar nu mă interesa prea tare soarta lui. Cu toate că nu dădeam doi bani, l-am făcut să se simtă atât de bine, înțeles, acceptat încât după ani și ani, când mă întâlnea pe stradă întâmplător, căuta să se apropie din nou de mine, să îmi facă cinste cu o cafea și să mai stăm de vorbă ca pe vremuri. Oricum, în dimineața aceea, când a terminat de jucat mi-a lăsat 5 țigări și zece lei. Am aprins iute o țigară, am tras cu sete primul fum și, până să-l expir pe cel de-al doilea, banii primiți, după ore de prefăcătorie, erau deja într-o păcănea. Râdea ruleta de mine dacă o-ncercam cu zece lei, așa că am selectat un joc la întâmplare și am dat start. În câteva secunde a început să zbiere un televizor prin sală cum că am câștigat un bonus de 1600 de lei. M-am bucurat destul de puțin, având în vedere situația mea din acel moment, am scos banii din aparat și am cerut două pachete de Kent lung, o cafea și o apă minerală la ruletă. Cu banii în buzunar, în fața roții vieții, mi-am revenit instant în ciuda celor 30 și ceva de ore de nesomn și, înviorat, am făcut primul pariu – 8, 10, 11. Au urmat apoi încă paisprezece pariuri identice a câte 100 de lei – nimic. Pariez și ultimii 70 de lei cu același rezultat, mă ridic și merg spre un fotoliu. Mă așez calm și încep să analizez ce s-a întâmplat, cu ochii ațintiți asupra unui televizor ce proiecta o cursă de ciclism. Cum m-am așezat pe fotoliu m-a apucat și foamea, o uitasem. Îmi spun că nu am pierdut decât zece lei, ba chiar eram în câștig dacă socotesc cele 2 pachete de țigări și cei doi lei noi din buzunar. După vreo trei cafele se așază pe celălalt fotoliu o femeie frumoasă, interesantă, înaltă, tunsă scurt, pe gustul meu și, zâmbind, mă întreabă ce fac. Povestim timp de încă vreo 3 cafele, flirtăm, suficient cât să mă scoată din gândurile mele și să proiectez o partidă de sex sălbatic cu ea. Era managerul cazinoului, iar în patul meu a ajuns abia un an mai târziu și nu a fost nimic sălbatic, suferea, fusese părăsită de soț, clasic. Dar în acea dimineață de ianuarie nu s-a legat nimic, ne-am ascultat doar și compătimit reciproc până i-a venit soțul.

–             Morții mă-tii! Oleacă mai sus, uăi, șî erau șinși maimuțî! D-o săptămânî li aștept. Ai văzut? Am vinit din Italia di o săptămânî șî niși n-am luat fata di la mama. Am jucat toț banii să iau King Kong Cash-ul aista dă o sută di milioani și n-a dat nic. Mă-nțeleji tu? Am pierdut șăpti mii di ieuro și am amanetat șî toatî casa frijider, mașînă di spălat, tăt-tăt. Șî tăt nu dă șinși maimuțî!

–             Da, știu cum e, dar trebuie să îți dea. Nu are cum să nu îți dea. Nu știi că așa face?

–             Auz’, Marie, băietu’ ăsta ie toma’ dă la mare șî n-are săracu’ un’ să steie. Di șe nu-l iei la tini, fă?

–             Șe-i cu tini băieti?

–             Ce să fie, am venit în Iași să mă tratez și n-am mai ajuns că mă oprii aici.

–             Uof, da’ fraier mai ești, uăi!

–             Da, mie-mi spui?

–             Uiti cum fașim: șî io îs ași di pi treișunu, fetili îs la mama șî bărbatu-mi e la Galaț, așa că ti iau la mini în seara asta să ti speli șî tu, sî fași un duș șî apoi vezi tu cum ti discurși.

–             Vai, mulțumesc tare mult, nu mă așteptam. Voi, aici în Moldova, sunteți atât de buni la suflet. Nu îmi vine să cred etc.

–             Săr’na doamnî, o mașînî pi strada Gării la cazino.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *