După un weekend de recuperare, cu sex, filme și cărți (cu pagini), tolăniți când într-un pat, când în altul, ne urnirăm cu greu să luăm câte o gură de aer, de ceai și cafea. Luăm gura de aer între lift și parcare și plecăm motorizați spre o cafenea din centrul orașului. Locul de parcare mă aștepta, ca de obicei, la maximum 50 de metri de mers pe jos până la crâșmă. Parchez, cum altfel decât perfect, rotesc cheia spre mine, când, din dreapta mă lovește o întrebare:

– Iubitule, acum suntem atât de bine, totul e minunat, nu ne certăm deloc, copiii sunt bine, dar ce fac eu când ne vom certa – pentru că se va întâmpla și asta – și tu vei merge la cazinou? Cum trebuie să mă port eu atunci când te transformi și începi să lovești în mine, în noi? Ce trebuie să fac eu, maică-ta, ca să nu mai greșim? De ce nu scrii un text despre codependență? Că ce știi și ne poți spune tu, din interior, nu ne spune nimeni, niciun articol, niciun psiholog.

Conceptul de codependență a apărut inițial la Alcoolicii Anonimi, când au realizat că familia și prietenii erau o parte importantă a dependenței. Ulterior, termenul s-a extins către toate relațiile în care o persoană devine atașată unei personalități mai puternice. Nu voi face teoria codependenței, voi povesti doar despre codependenții din jurul meu, cei care fără știința lor mi-au întreținut dependența de jocuri, în timp ce eu le satisfăceam nevoile de control sau supunere, de salvare ori persecuție, de a se simți utili ori victime.

În timpul jocului, dar mai ales în sevraj, îmi pierd controlul aproape în totalitate, singurul lucru care mai contează fiind să îmi iau doza, să fac rost de bani prin orice mijloace și să îndepărtez absolut toate obstacolele ce se interpun între mine și ruletă. Spun aproape în totalitate pentru că devin totodată super conștient și îmi controlez până și cel mai neînsemnat mușchi ori emoție pentru a face rost de bani pentru joc. Manipulez dincolo de orice imaginație. Devin agresor sau victimă în funcție de interlocutor. Scenariile de care sunt capabil l-ar face pe Hitchcock să se simtă mic, mic de tot. În schimb, fără pic de autocontrol sau barieră morală distrug tot ce mintea mea percepe ca fiind obstacol în drumul către ruletă. Destructurez și distrug cu vorbe ori fapte, persoane și relații, fie că e vorba de familie, fie că e vorba de afaceri. Instinctul de conservare nu mă ajută nici el deloc, astfel că după o asemenea criză sunt șanse să nu mai am unde dormi noaptea sau ce mânca și tot simt o împlinire pentru că mi-am atins scopul. Drumul spre joc mi-e liber.

Dacă te cunosc, ești o țintă. Dacă ți-ai pus vreun ban deoparte pentru zile negre, dacă ai salariu, pensie, alocație sau ajutor de handicap, te-ai ars. Și nu, nu ți-i voi lua eu, nici măcar nu ți-i voi cere. Te vei grăbi să mi-i dai tu și nu vei avea liniște până nu o vei face. Pentru că eu voi fi șansa ta. Să fii un om mai bun ajutând pe cineva atunci când chiar contează, într-o situație similară cu cea prin care ai trecut și tu la un moment dat și ai fi avut nevoie de o mână de ajutor. Sau poate voi fi șansa ta pentru o siguranță financiară, la mine fiind cheia succesului pe care nu l-ai avut niciodată și vei investi, fără să stai pe gânduri, umăr la umăr cu mine în afacerea perfectă.

Pentru cei aflați la o distanță mai mare de mine riscul, pierderile sunt strict materiale. Pentru cei apropiați, pentru familie, situația e grea într-adevăr. Ei mă iubesc, ei depind mai mult sau mai puțin de mine, iar jocul meu le va da întreaga viață peste cap, nu doar financiar. Da, riscă să rămână fără casă, riscă să rămână cu credite în bancă și popriri pe salarii ori pensii, dar de cele mai multe ori sunt afectați iremediabil psihic și emoțional. În credința lor că dacă mă vor ajuta și mă vor face bine vor fi și ei liniștiți și poate chiar fericiți, se pierd pe ei, uită de ei, de nevoile lor, de sufletul lor și ajung să se adâncească în dependența de mine, în codependență. Când asta se întâmplă, ruleta le va decide și lor, nu numai mie, prezentul, viitorul și, odată cu trecerea timpului, trecutul.

Acum, în timp ce scriu, sunt abstinent, dar abstinența în dependență este asemenea vindecării de cancer –cu risc crescut de recidivă în primii cinci ani. Cei din jurul meu au învățat că minunea nu durează o viață și sunt precauți. Asta e bine, și eu sunt la fel. Limpezimea din timpul abstinenței mă ajută și pe mine să mă înțeleg și să îi învăț pe cei care mă iubesc să mă ajute cu adevărat și să se ajute. Mi-am luat oarece măsuri în ceea ce privește controlul finanțelor, astfel că nu am în niciun fel acces la bani, ci doar la sume mici pentru țigări și cafea, în rest soția mea se ocupă de încasări și plăți atât pentru casă cât și pentru firme.

Nicio măsură nu este suficientă pentru a mă opri din joc, de fapt nimic nu mă poate opri. Mă pot opri doar eu și doar atunci când reușesc să reiau controlul asupra minții mele. Adesea se întâmplă asta când pierderile emoționale sunt mult prea mari, atunci când doare mult prea tare, iar neurotransmițătorii pompați de joc nu își mai fac niciun efect și nici orice alt anestezic.

Iubita mea soție, mamă, frații mei, vreau să știți următoarele:
– nu îmi dați sub nicio formă bani chiar dacă vă impresionez, șantajez, agresez, promit, jur, ameninț etc.
– nu deveniți nici victime și nici agresori ai mei, oricare din cele două atitudini mă vor înverșuna și mai tare;
– nu mă acoperiți, comunicați;
– nu vă învinovățiți și nu luați asupra voastră boala mea;
– nu o faceți despre voi;
– nu șantajați și nu dați ultimatumuri decât dacă sunteți pregătiți să și faceți ce spuneți;
– nu mă mințiți;
– trăiți, nu vă lăsați pe voi pentru mine.

Mă voi opri la un moment dat și nu mi-ar fi nici mie și nici vouă de ajutor dacă atunci când o voi face nu mai aveți ce mânca, nu mai aveți case, v-ați înstrăinat de familie ori prieteni, sunteți în depresie etc.

Vă iubesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.