Cancer
14 martie 2017
Ți-am zis eu, mă, că-i popă?
24 martie 2017

Azi, la două săptămâni de când am ieșit de la reabilitare, am jucat. Mi-am încălcat planul de abstinență pe toată această perioadă. Am făcut din el ce mi-a fost facil, ce nu, am amânat. Am amânat până am jucat. Planul era bun, eu nu. Îmi scrisesem acolo să spun adevărul și să învăț să spun nu. Erau printre cele mai importante, erau aducătoarele de stres. Ultima oară când am jucat am făcut datorii de care nu am spus nevestei. Cât am fost internat la reabilitare am amânat până ce aș fi ieșit, iar apoi mi-am băgat în cap să o protejez de aceste datorii până ne mai relaxam financiar. Între timp au venit peste mine creditorii. Pe unii am mai reușit să îi amân, dar cu dobândă, dobândă însemnând că mi-am mai luat gratis de lucru pentru ei, astfel încălcându-mi și cealaltă regulă – să spun nu. Pe alții nu am reușit și, presat de termenul de înapoiat banii, am jucat cu scopul de a face acei bani rapid. Pula. În concluzie, dacă m-aș fi ținut de plan, aveam nu datoriile achitate, ci mai puțin de dat decât acum și abstinent.

Nu vreau să continui să joc. Sunt bulversat de joc, dar sunt mai tare zdruncinat de faptul că mi-am încălcat abstinența.

Am resetat cronometrul: ziua 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *