Ți-am zis eu, mă, că-i popă?
24 martie 2017
Geometrie plană
11 aprilie 2017

Marți.

– Așa aș fuma niște iarbă!

– Aveam eu acasă câteva grame, dar i-am spus soției să o arunce. Până să vin aici, în centru, habar n-aveam că și iarba dă dependență. Asta până când l-am cunoscut pe David. Mai ții minte cum ne povestea că toată viața i se învârtea în jurul ei?

– Da, așa e. Totuși, ia întreab-o tu pe nevastă-ta dacă a aruncat-o sau nu.

– Adevărul e că și eu aș fuma, dar chiar asta mă îngrijorează. Înainte, când rămâneam fără bani de joc aș fi făcut orice să-mi treacă starea aia de rău fizic și psihic și cele mai la îndemână îmi erau iarba și alcoolul. Să mă anesteziez, să pot trece de sevraj, să pot adormi. Dacă o zi întreagă nu făceam rost de bani să-mi iau doza de ruletă, fumam iarbă non-stop.

– Da, la fel făceam și eu. Deși, la mine pe primul loc era alcoolul și abia apoi drogurile. Iar de jucat, jucam doar când eram băut.

– Încă nu am ajuns dependent de iarbă, dar am mari șanse, mai ales dacă mă las de jocuri, frate, să-mi caut altă supapă.

– Hai, că e aproape 11, ne vedem jos. Nu uita ce te-am rugat.

Miercuri.

– Auzi, tu ai mai scris în jurnal?

– N-am mai scris din prima săptămână, trebuie să mă apuc iar.

– Dar ce faci frate toată ziua în cameră? Cât poți să dormi?

– Mult. Auzi, ai vorbit cu nevastă-ta?

– Da, am vorbit și nu a aruncat-o, că se gândea ea că mă răzgândesc.

– Și când mai vine la tine?

– În weekend, luăm o cameră la Sibiu și stăm vreo două zile.

– Ce mișto de voi! Și nu îi spui să aducă și niște iarbă, să fumăm un cui?

– Auzi, frate, văd că la altceva nu-ți mai stă gândul. Nu te îngrijorează asta?

– Acum că spui, puțin. Dar, oricum, până ies eu de aici…

– Marius, uite cum stă treaba, eu nu sunt dependent de iarbă, dar vreau să evit orice fugă de-asta din realitate. Nu m-am internat aici ca să schimb o dependență cu alta. Dacă îți aduc ție, nu mă voi putea abține să fumez și, în al doilea rând, tu ești dependent de droguri și nu am de gând să te afund. Dacă vrei să recidivezi, nu o face cu mâna mea.

– Bine, hai că nu te mai bat la cap.

Joi.

– Marius, vii cu mine până la magazin, că eu abia poimâine fac o lună și n-am voie să ies neînsoțit?

– Cum nu ai o lună, că ai venit înaintea mea?

– Păi ai uitat că am jucat? Am primit cartonaș și interdicție  să ies 30 de zile.

– Vezi cum ești, tu ai jucat aici, dar un cui nu dai și tu!

– M-ai omorât, frate!

– Atât, unul singur, că nu am apucat să îmi iau la revedere de la iarbă.

– Ok, dar dacă peste șase luni aflu că ai murit de supradoză, eu ce fac? Trăiesc restul vieții cu gândul că ți-am dat o mână de ajutor?

– Nu mor de la un cui și mai am încă două luni de stat aici.

– Bine, nu mori, dar mi-aș dori când vei fi ok și vei avea soție, copii, să te gândești la mine și să-ți spui: ce bine că nu mi-a dat Daniel să fumez atunci, altfel cine știe cum aș fi fost acum!

– Hai, că nu o să dau vina pe tine!

– Ți-am spus nu și nu mă răzgândesc. Vii sau nu cu mine la magazin?

Vineri.

– Am auzit că nu mai pleci în Sibiu în weekend.

– Nu mai plec, că trebuie să ajung acasă, am o întâlnire cu un client și m-am și lipit de un drum moca. Pleacă și Laur în weekendul ăsta acasă și nici nu o mai pun pe nevastă-mea pe drumuri.

– Deci aduci tu iarba când te întorci?

– Să-mi bag pula, dacă mai poate discuta omul altceva cu tine!

– Păi ce vrei să fac dacă numai la asta mă gândesc de o săptămână? De fumat oricum o să fumez. Și nu te-ai simți mai bine să știi că fumez un singur cui, aici, într-un spațiu securizant, decât să mă învoiesc și să plec în oraș? Cine știe cât o să fumez, dacă mă mai întorc în centru, nu o să mă ai pe conștiință?

– Nu reacționez deloc bine la șantaj emoțional și manipulare, nu face asta! Vrei să te droghezi, du-te și droghează-te cât vrei și când vei fi pregătit să te lași, vino atunci în centru, că oricum dai banii degeaba. Zilnic mă țin de capul tău să scrii în jurnal, să te deschizi la terapie, să îți faci temele și tu mă fuți cu iarba ta. Am zis nu, nu rămâne. Gata!

– Bine, dar să știi că îl rog pe Laur să îmi aducă. Dacă e el de acord, i-o dai lui să mi-o aducă?

– Cum să îți aducă el iarba, te-ai țicnit? El e venit aici tot cu drogurile.

– Știu, dar dacă e de acord, i-o dai lui.

Vineri după-amiază, la terapia de grup.

– Un coleg m-a rugat să îi aduc iarbă luni, când mă întorc în centru, ne anunță Laur pe toți.

Rumoare, priviri, șoapte, coate.

– Am intrat în cameră gândindu-mă că poate nu am înțeles bine ce mă roagă. Am ieșit înapoi pe hol ca să îl pun să repete ce tocmai mă întrebase. Nu mă înșelase auzul. I-am explicat că nu e ok să îmi ceară asta în general, pentru că ar pune în pericol abstinența întregului grup, nu numai pe-a lui dacă aș aduce iarba și apoi nu e ok să îmi ceară mie în particular, pentru că sunt la rândul meu dependent de droguri și aș putea recidiva și mi-ar mai pune și libertatea în pericol, în caz că aș fi fost reținut de poliție. Cu toate astea am decis să vă spun tuturor pentru că e important să auziți cu toții despre gravitatea acestui comportament.

– Cine, cine?, întreabă grupul, într-un glas.

– Eu am fost, recunoaște Marius stânjenit.

Meditez preț de câteva clipe și deschid, într-un final, gura:

– Vreau să adaug și eu ceva la ce a spus Laur. Înainte să îl roage pe el, m-a bătut la cap toată săptămâna pe mine să îi aduc și, când a văzut că nu o scoate la capăt, mi-a spus că îl va ruga pe Marius.

– Dar voi la mine nu v-ați gândit deloc?!, exclamă revoltat Marius.

– Eu am crezut că e mai mult o glumă, mai ales că a spus-o râzând, ca un fel de șicană, mă disculp eu.

– Și, în tot acest timp, de ce nu ai spus tu nimic, Daniel? Lăsând la o parte că îi întrețineai starea, îți făceai și ție rău. Sau pe tine nu te apăsa situația asta în niciun fel?, intervine domnul Hans, directorul cu veleități de psihoterapeut al centrului.

– Am discutat în privat cu el în fiecare zi și am ascuns situația în încercarea mea de a-l ajuta, dar abia acum când mă aud vorbind îmi dai seama că am reacționat ca un codependent de manual. Și, da, m-a afectat mai mult decât am conștientizat​. Am intrat în jocul codependenței fără să mi se aprindă vreun beculeț.

– La codependență suntem cu toții expuși, inclusiv voi dependenții. Să nu faceți greșeala să vă credeți de neatins doar pentru că voi sunteți specialiștii în a-i atrage pe ceilalți în cursă, ne explică domnul doctor/psihoterapeut/director.

– Așa este. Chiar eu, care jurasem să nu întrețin vreodată dependența cuiva, am căzut în capcană zilele astea. Am jurat asta la un moment dat când mi-am dat seama ce am făcut. Mă simt și astăzi parțial responsabil pentru un bun prieten care a căzut în dependența de jocuri de noroc cu o „mână de ajutor” din partea mea. Ce-i drept, la vremea aia nu știam că sunt dependent ori că există așa ceva și, deși treceam prin situații dramatice aproape zilnic, nu vedeam niciun pericol în a-i expune pe alții. Eram ferm convins că e doar o alegere pe care o fac zilnic, conștient, pentru a-mi achita datoriile. Oricând m-aș fi putut opri, doar că nu găseam momentul potrivit.

– Povestește-ne și nouă cum s-a întâmplat, am vrea să știm mai multe, mă roagă domnul doctor Hans, pe un ton exersat pentru terapie.

– Îmi petreceam mare parte din timp cu Anatoli. Eram colegi de muncă, dar și buni prieteni. Întâmplător sau nu, tot cu el eram și în ziua în care m-am întâlnit prima oară cu ruleta. Intraserăm amândoi într-o casă de pariuri sportive pentru a paria el un bilet. M-am așezat la o masă ca să-l aștept cât timp stătea la coadă, pe vremea aia nefiind prea multe opțiuni pentru pariori. În acest timp mă strigă cineva. Mă ridic și mă îndrept pentru întâia dată spre ruletă, de unde auzisem chemarea. La unul dintre​ posturile de joc era Jim, un prieten din cartier. Îmi cere o sută de mii ca să facă un pariu pentru mine. Îi dau, mai mult amuzat, dar și curios totodată. Se învârte roata într-un sens, bila în celălalt și, în mai puțin de un minut, câștig aproape 4 milioane de lei, echivalentul a 4 salarii de-ale mele pe atunci. Jim își oprește zece lei, îmi dă mie restul de bani și pleacă. Bag banii în buzunar și mă întorc la masă bulversat de ce se întâmplase în mai puțin de un minut, de cum intrasem cu două sute de mii în sală, iar acum buzunarul meu adăpostea deja o mică avere, cel puțin pentru mine. Vine și Anatoli, mă ridic de la masă și plecăm spre serviciu. Nu i-am spus nimic despre cele întâmplate. Nu în ziua aia. La câteva luni după, m-am deconspirat, pentru că nu mai voiam să aleg între a-mi petrece timpul cu el și roată și deja începusem să joc și să mă ascund, să mă izolez. Așa că, într-o zi când el s-a așezat din nou la coada de la pariuri, m-am dus țintă la ruletă și am început să joc – aici nu era niciodată coadă. După ce a terminat de pariat a venit lângă mine și, surprins, m-a întrebat ce fac. I-am spus că joc și că e foarte mișto, că fac mulți bani în timp ce el își pierde vremea cu pariurile. Numai cât a stat el la coadă eu câștigasem deja două milioane. Ghinionul lui a fost și că în acea zi am plecat de la ruletă cu vreo zece milioane. L-a prins. Omisesem să îi vorbesc despre partea cealaltă a jocului, nu ca să îi fac rău, ci ca să am eu un partener. Nici măcar nu vream să joace, doar să nu mă mai feresc de el. Mă gândeam că dacă îi povestesc prin ce drame trec va încerca să mă oprească și era ultimul lucru pe care mi-l doream. Nu a jucat niciodată cât timp am mai fost colegi, cel puțin nu de față cu mine. Au trecut anii și am rupt legătura cu el, am plecat la București, am terminat facultatea, m-am întors în Constanța, iar de jucat nu mai jucam de câțiva ani. Într-o zi îmi apare pe ecranul telefonului numele lui, ce bucurie! Am vorbit o oră întreagă și m-am cutremurat de ce mi-a povestit. Se apucase de joc la câteva zile după ce i-am prezentat noua mea cucerire și, ca oricare dependent în devenire, s-a ascuns până și de mine. În toți acești ani făcuse datorii uriașe în jurul lui, jucase banii clienților, împrumutase de la prieteni, job, bănci și cămătari, iar la mine apelase pentru că nu mai avea încotro, trebuia să plece din țară și nu avea nici unde și nici cu ce. I-am aranjat să plece în Spania la un bun prieten din copilărie care i-a făcut rost și de un job. Ne-am mai văzut o singură dată, în România ani mai târziu, tot jucător era, iar eu tot într-o perioadă de abstinență. Ne-am certat pentru că el avea nevoie de bani și eu nu vream să îi dau, clasic. Acum e în Anglia, nu mai știu dacă mai joacă ori ba, încă îl evit pentru că mă simt vinovat și responsabil cumva de traiectul pe care a luat-o viața lui. Știu că fiecare alege pentru el, dar nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost dacă nu îi făceam eu cunoștință cu ruleta.

– În concluzie, dacă cineva vrea să consume alcool, droguri sau să joace, să o facă fără să implice pe alții. Cu atât mai mult aici, în centru, unde pe lângă faptul că trebuie să vă sprijiniți între voi, mai aveți de respectat și un regulament, încheie amenințător domnul director Hans.

1 Comment

  1. […] cu Anatoli eram când am descoperit, întâmplător, […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *