Eu joc
11 august 2017
Alegeri (2)
11 septembrie 2017

Alegeri (1)

Între un job de perspectivă, pe salariu minim, și recepționer la un hotel în Mamaia, bazat pe șpăgi consistente, am ales banii. Aveam 17 ani. Mi-am spus că este un compromis, dar e mic, până la urmă eram elev și urma să am mulți ani înainte ca să mă ocup de carieră. O sută de mii de lei era bancnota minim acceptată în interiorul buletinului tip cărticică pentru a avea o cameră cu televizor, frigider sau balcon. Când se schimba valul de mineri, strângeam în jur de 7-8 milioane într-o singură zi de cazări, după ce redirecționam la rândul meu o parte din șpagă către fetele de la agenție care aveau contracte cu sindicatele, dar și cu hotelul. Mi-amintesc de capul unei familii care mi-a înmânat buletinul fără alt conținut, ori pentru că nu cunoștea cutuma, ori era pur și simplu corect. I-am cazat familia într-o cameră de pe o listă concepută special pentru astfel de cazuri la parter, fără balcon, frigider, televizor, cu vedere spre boscheți și ceva miros de mucegai. După câteva minute s-a întors la recepție cu rugămintea de a-i caza într-o cameră cu frigider pentru că au copil mic și le este necesar pentru a ține laptele, parcă. Mi-am luat aerul de recepționer preocupat de problema lui și i-am răspuns în stilul binecunoscut și astăzi și întâlnit adesea la medici:

– Mda, vă înțeleg problema, să văd ce pot să fac, nu știu ce să vă zic exact, poate se eliberează ceva, luați un loc și mai așteptați, eventual. După vreo șase ore de așteptare, a trebuit să predau problema colegei mele pentru că ieșeam din tură. Bineînțeles că fusesem instruit încă de la angajare în ceea ce privește mersul lucrurilor la recepție, doar șefa recepției își construise pensiune la munte în numai două veri.

– Aici ai lista cu camerele cu vedere spre mare, televizor și frigider, aici cealaltă listă. Dacă nu îți pune nimic în buletin, nu ceri, îi dai o cameră de pe lista a doua și la sfârșitul zilei împarți în mod egal cu fetele de la agenție. Clar?

Nu numai că îmi era clar, dar îmi frecasem și mâinile de bucurie cu gândul la banii pe care urma să îi câștig, fără să mă preocupe vreun pic moralitatea instructajului primit. Am luat-o ca pe un firesc al vremurilor, deși undeva în mine știam că nu e tocmai bine. La șaptesprezece ani preșul îmi era aproape nou și abia de-acum începeam să îl ridic ca să mai dosesc câte un gând care nu-mi dădea pace.

În anii ce au urmat m-am gândit adesea la domnul acela cu familia lui și m-am tot întrebat dacă o fi primit sau nu camera dorită și meritată după un an de lucru în mină, cu speranța că fata ce mi-a urmat în tură avea niscaiva principii.

S-a terminat vara și am mers apoi către jobul de la ziar, pe care îl pusesem în așteptare. Dar îmi era deja greu, nu reușeam să mă mai adaptez unui salariu de un milion patru sute de mii de lei.

Aici l-am cunoscut pe Anatoli, un tânăr firav asemeni mie, cu trăsături deosebit de frumoase, un lipovean cu vreo cinci ani mai mare ca mine, naiv, fără foarte multă școală, dar foarte inteligent. Ne-am împrietenit și eram de nedespărțit, plecam împreună „pe teren”, în căutarea doritorilor de publicitate în ziarul primarului și ne opream de câteva ori pe zi la o cafea pe la diferitele terase ale Constanței. Femeile erau subiectul principal al fiecărei discuții la cafea, dar rar, mai vorbeam și despre noi. Așa am aflat că a plecat împreună cu fratele lui de acasă, dintr-o comună din Tulcea, pentru că nu mai rezista habotniciei de acasă. Tatăl lui, un om deosebit de cult, profesor de română, parcă, dar alcoolic, a descoperit religia, mai precis secta martorii lui Iehova și a târât după el întreaga familie, soția, cei doi băieți mai mari și fata cea mică. Mama lui Anatoli, femeie deșteaptă și ea, a intrat cu trupul doar în sectă, cu mintea luptându-se să rămână în afara ei, măcar pentru băieții ei care, mari fiind, se opuneau cu totul, nedorind să-și trăiască adolescența în cenzura cruntă impusă de tatăl lor în numele lui Iehova. Compromisul făcut de mama lui avea și o parte bună, și-a regăsit soțul pierdut alcoolului, dar numai parțial. Unul din primele acte făcute de soțul ei a fost să ardă toate cărțile și să declare război științei și culturii, când chiar ăsta fusese motivul principal pentru care îl luase de bărbat, deschiderea și înclinarea lui către cunoaștere.

Cu fiecare ocazie când ajungeau în Constanța la câte o întâlnire mai mare a sectei, mama făcea tot posibilul să își vadă, pe ascuns, băieții plecați de acasă.

Se simțeau în vorbele lui Anatoli durerea provocată de abandonul mamei, iubirea pe care i-o purta ei, dar și respectul pe care i-l purta tatălui lui înainte că acesta să îl descopere pe Iehova. Era un cocktail de emoții de tot felul trăite de un copil abandonat de două ori, la început pentru alcool și mai târziu pentru Dumnezeu.

Tot cu Anatoli eram când am descoperit, întâmplător, ruleta.

(continuarea aici)

 

 

 

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *