60 de zile de abstinență au dispărut în 60 de secunde, nu de capul lor, ci de capul meu. Ca de fiecare dată, cei de lângă mine mi-au întors toate felicitările și „mândria” din perioada în care nu am jucat de nu m-am văzut. Mă întreba cineva ieri dacă a meritat – și, pe bună dreptate, i-am răspuns că da, a meritat. Deși în peisajul general al abstinenței și al sănătății mintale e un lucru eminamente rău, o „cură” de consum te ajută să vezi cum stau lucrurile în jur fără menajamente. Trebuie să recunosc că, simțind în nesiguranța mea că e mult bullshit în jurul meu și al abstinenței mele, am fantasmat la un moment dat să spun că am jucat, fără să o fac, doar ca să văd cum stau. Nu am putut să o fac pentru că nu e de glumit cu emoțiile și sentimentele celor dragi, nu-i așa? Și atunci nu am glumit, am jucat pe bune, măcar să nu mă simt vinovat și pentru înșelăciune.

P.S. Un insight la cald pentru cei care cred că e vreo diferență între dependențe – nu este. Am jucat, nu am băut, nu mi-am injectat heroină, și nu mai sunt stăpân pe mintea mea. În timp ce scriu textul ăsta scurt caut și găsesc n variante ca să îmi iau doza, care mai de care mai distructive. Și în ciuda faptului că pierd controlul asupra judecății, moralei, analizei riscurilor, creierul meu devine un super-creier (cu un singur țel).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.