Trăim adesea împreună. Influențăm în jurul nostru și suntem influențați de cei din jur, iar în final rămânem singuri. Într-un fel, suntem mereu singuri. Toate senzațiile, simțirile, fanteziile ne sunt date să le trăim individual. Oricât și oricâte am ști, nu știm. Oricâte date am aduna nu putem simți durerea, spaima, dorința celuilalt.

Oare asfaltul, aflat la câteva zeci de metri de balconul în care fantazam la sinucidere seară de seară, nu era câtuși de puțin atras de forța mea gravitațională? În timp ce el se ținea tare, oamenii aflați în raza mea cădeau ca muștele, secerați de acțiunile mele prea puțin umane, prea mult bolnave. Nu m-aș fi simțit câtuși de puțin vinovat dacă l-aș fi ciobit pe ici pe colo încercând să-l îmbrățișez.

După joc voiam să mor. Niciodată altcândva.

Azi n-aveam nici cel mai mic gând să verific teoria celeilalte lumi. Azi voiam să trăiesc. Azi aveam planuri pentru viitor. Azi m-au sunat oameni și mi-au transmis lucruri atât de calde. Oameni.

M-am suit în mașină și am plecat spre orașul căruia abia acum îi pot spune acasă. Eram atât de nerăbdător să ajung, atâtea mă așteptau. 

În graba mea depășeam peste linia continuă, pe celălalt sens, o coloană de mașini. Brusc apare un tir față de care atracția mea funcționa, în sfârșit. Mă dorea. Atenția mi-a fost luată prizonieră, în timp ce întreg peisajul se transforma. Drumul, ornat odată de fabrici, devenea de o frumusețe vizionară. În stânga Grădina Hesperidelor, pe dreapta Câmpiile Elizee. La rândul lui, tirul se apropia de mine cu o lumină supranaturală asupra-i, caldă, iubitoare. Fără să gândesc am luat piciorul de pe accelerație și m-am lăsat cuprins de liniște, de căldură, de iubire, de dorință – visul oricărui îndrăgostit.

Azi nu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.