Am avut senzația unui timp elastic, ca în ziua când murise tata și ultimele minute din viața lui păruseră să se întindă la nesfârșit. La înmormântarea mea nu vor fi sute de oameni, nici măcar zeci, poate nimeni, mi-am zis. M-am întors către ea – știi, eu tot cred că ceva nu ai înțeles, lasă-mă să mai încerc o dată. E totul o iluzie a perfecțiunii, nu am nevoie de compătimire, dar viața mea chiar e un dezastru, financiar, social, moral. Nu o păcăleam cu nimic, în speranța că o va ajuta pe drumul nostru nămolos către viitor. Plângeam, din pricina ușurării copleșitoare de a-i dezvălui ce consideram eu a fi totul despre mine şi pentru că eram totodată rușinat. Surprinzător, Eva nu m-a respins. A ascultat, m-a îmbrățișat şi, cu un râs ciudat, mi-a zis că se va gândi la asta în zilele următoare.

Știu că nu e nimic gata. Autodezvăluirea e doar începutul și, poate, cea mai ușoară parte. M-am obișnuit deja cu asta, mai am puțin și îmi pun pe frunte – sunt un om care îți poate face atâta rău cât nu îți poți imagina și, dacă nu ești mereu pregătită, te vei distruge. Nu eu, tu o vei face. Dar sunt și bun. Într-atât de bun încât nu vei mai putea fără și dacă vei avea curajul să pleci, vei rămâne agățată toată viața de mine, de experiența noastră. Sunt în sine un drog, în mine, în tine. Îți vei da seama când va fi deja târziu. Ai grijă de tine, lângă mine.

Trebuie să fii un super om ca să poți iubi un jucător. Asta cred. Și de ce ai risca? De ce riști? La ce-ți trebuie? Când îți va fi mai rău, îți vei aminti de noaptea asta? Apoi, când îți va fi și mai rău, o vei face? 

Milioane pierdute, sute de mii datorii, afaceri ruinate, oameni, singurătate, infracționalitate, nu sunt suficiente. Cum ar arăta, oare, pregătirea perfectă a omului de lângă tine pentru viitor, când tot ce cunoști e trecutul. Oricât m-aș strădui, oricât de grav și amenințător îmi sună mie ce povestesc, în timp ce o fac, ele parcă nu aud, nu văd. Ce poate fi atât de atractiv la un om așa de stricat încât îți poate aduce sfârșitul? Sfârșitul.

În altă seară, stăteam întinși în întuneric. O mașină de poliție a trecut pe drumul principal, sonoră, dar invizibilă. Sunetul sirenei m-a dus cu gândul instantaneu la (va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.